luni, 28 martie 2011

Bad luck

Aseară fiind singur acasă şi suferind de o formă gravă de plictiseală am decis să scot de la naftalină Battlefield Bad Company 2. Găsesc repede un server şi mă conectez.In timp ce aşteptam să fiu aruncat în luptă mă gândeam ce arme să folosesc împotriva muritorilor (n00b-ilor). Jocul începe, aleg mitraliera G3, un pistol şi c4 (medicamentul anti-tanc), dar se pare că mi-am făcut griji degeaba, nici nu spawn-ez bine că îmi taie avântul un nenea din echipa adversă cu cuţitul din dotare. Îmi revin şi îmi spun că a fost doar un caz izolat (probabil baieţii nu l-au recunoscut pe zeul câmpului de luptă) şi le promit adversarilor că nu o să mai fiu aşa de milos cu ei. Spawn-ez pe un coechipier care stătea liniştit într-un stufăriş la 10 km de luptă, îi zic ceva de mamă, trag câteva gloanţe să le arat rusnacilor unde e maimuţoiul şi părăsesc gorila. Nu fac nici trei paşi că nimeresc peste un T-80 (tancul principal al ruşilor din BFBC2) care mă salută respectuos cu un proiectil de 2 kile. Mă enervez şi intru pe un alt server. Acolo am probleme cu conexiunea, decid să mai dau o şansă lui Bad company şi mai incerc încă un server. Sunt aruncat în mijlocul inamicilor şi din trei mişcări omor 4, “yeah bitches! Eat lead! Muahahaha”, “we are sorry your ping is over 200 bye”(ăsta a fost serverul)”Cum!? Stai… nuuuuu!!!”.M-a dat afara serverul,cât de umilitor, eu, zeul zeilor, zmeul zmeilor, bossul boşilor eliminat de server?!?!? Ies din battlefield cu onoarea pătată şi cu coada între picioare.

Trec cinci minute după eşecul răsunător de la BF şi plictiseala apare din nou, încep să scormonesc prin memoria PC-ului şi găsesc Civ V. Îmi revin pentru că ştiu că la civilization chiar sunt un zeu. Încep jocul, trece o oră, imperiul creşte la fel şi duşmanii. Mai trece o oră, imperiul prosperă, duşmanii sunt mai puţini. Mai trece o oră imperiul e la apogeu, iar duşmanii îmi cedează politicos imperiile lor. Îmi organizez noile provincii, trimit muncitorii la … muncă (dăh) şi îmi poziţionez armatele la graniţele cu aliaţii. Oficial vroiam să ocup o zonă ostilă, neoficial mă pregăteam să îi fac una cu pământul, când: se blochează mausul, apoi tastatura, apoi ecran negru “F..uţi nepoţii de rablă nenorocită!”.

Restartez calculatorul şi decid să ascult puţină muzică, să mă calmez. Dau fuguţa pe youtube pun o melodioară de la metallica şi aştept, muzica începe, dar se aud sunete ciudate iar mausul nu raspunde la comenzi “Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!”.

duminică, 20 martie 2011

N00bs

Toţi cei care au jucat măcar o singură dată ceva  online ştiu că oricât de bun ai fi în ochii unora rămâi mereu un n00b. Nu ştiu câţi dintre cei ce folosesc termenul asta ştiu ce înseamnă, probabil pentru ei e o înjurătură gravă de mama, fraţi, surori, unchi, nepoţi şi restul neamurilor fie ele vi sau moarte, pentru că dacă nu îi spui ceva de morţi nu l-ai convins că eşti băiat rău. Să revenim noob este prescurtare de la newbie care înseamnă începător în engleză. Din păcate multă lume nu înţelege asta şi de aceea s-a ajuns la o invazie de persoane care numesc alte persoane n00bi (le vom spune pe scurt n00bHater-i).

    Acum că am terminat cu introducerea să trecem la lucruri mai importante. N00bHater-ii sunt “specifici”  jocurilor de tip FPS, unde în opinia mea interacţiunile dintre jucători sunt mai limitate, cu alte cuvinte nu ai suficient timp să îl cunoşti pe cel de lângă tine pentru că eşti prea concentrat, nu spun că la alte genuri de jocuri nu te concentrezi când joci contra unui oponent, doar ca la FPS-uri îi urăşti pe ceilalţi de la început pentru că toţi sunteţi pretendenţi la titlul de Nr.1. Ca să va dau un exemplu legat la ceea ce ziceam mai sus vă voi povestii un meci de StarCraft2 2v2 cu nişte străini: Începe jocul, toţi dăm gl hf (good luck şi have fun) şi ne trimitem scv-urile, dronele şi probele la lucru imediat aliatul meu mă întreabă ce strategie ar trebui să  folosim, după o scurta discuţie am decis să întărim defensiva şi să ne pregătim să contraatacăm imediat ce le-am decimat trupele de asalt. Zis şi făcut, imediat ce am pregătit ultimul “siege tank”  inamicii au început să curgă gârlă în zona protejată, măcelul nu a durat mult, iar imediat ce ultimul soldăţel a fost spulberat am început ofensiva, pot spune cu mândrie că ne-am organizat atât de bine încât am distrus bazele inamicilor într-un minut, cu pierderi minime. După ce ne-au felicitat, “inamicii” noştri şi-au cerut revanşa. Le-am acordat o revanşă apoi ei ne-au acordat încă trei şi am continuat aşa până târziu în noapte.

Am vorbit de ceilalţi n00bHater-i, haideţi să vorbim şi de n00bHater-ul din voi, fiecare avem înăuntrul nostru un mic omuleţ cocoşat, urât mirositor şi morăcănos, el este cel care vă oferă toate înjurăturile acelea extrem de creative şi cel care va convinge că un jucător este noob şi trebuie să faci pe justiţiarul şi să îl demaşti, omuleţul acela dragii mei este n00bHater-ul (biserica preferă să îi spună necuratul).  Nu cred că există cineva care la rândul lor nu i-au spus unui jucător extrem de enervant că e noob sau că ar trebui să îşi bage tancul ăla undeva atunci când ai un “killstreak” imposibil şi ceilalţi te consideră un zeu până când apare idiotul cu tancul din echipa ta şi te striveşte ca pe un gândac. Spre deosebire de n00bHater-ii autentici noi suntem nişte imitaţii ieftine, totuşi scăpăm din când în când cate o înjurătură la adresa unui jucător, înjurătură ce ar face o întreaga galerie de suporteri să roşească.  

sâmbătă, 19 martie 2011

Să începem cu "Bună ziua".

Bună ziua, dragi pământeni! Numele meu este Adrian. Am creat acest blog pentru a împărtăşi din vasta mea experienţă în gaming. Ok, destul despre blog acum înapoi la mine. Sunt o persoana destul de retrasă care îşi ocupa timpul cu jocurile video, fie ele pe sfântul PC, fie pe console. Nu pot spune că am un gen preferat, pentru că am jucat de toate de la RPG la FPS la RTS şi chiar dacă pot sa joc aproape orice urăsc, URĂSC jocurile Horror. De fiecare dată când apare o noutate care aparţine acestui gen, mă mint spunându-mi că nu e cine ştie ce “de data asta îl joc şi îl termin”, desigur acest lucru nu s-a întâmplat nici măcar o singură dată în cei 7 ani de când practic jocurile pe PC, mai târziu console.
Îmi aduc aminte de un episod de acum 1-2 ani când am jucat pentru prima dată Dead Space, eram atât de încântat încât nici nu am mai remarcat intro-ul, care de obicei mă convingea că nu sunt făcut pentru asemenea jocuri. Am început să joc şi lucrurile deveneau din ce în ce mai clare, dar am crezut că cei din comitetul de primire erau în concediu, iar staff-ul mai important nu avea timp de turişti (acţiunea în Dead Space are loc pe Ishimura, o navă spaţială ce extrage minerale din planete). Am continuat să merg cu amicii mei până într-o camera unde ei au rămas in relativă siguranţă, iar pe mine m-au trimis să deschid o uşa, doar sunt inginer, eu nu repar nave, eu deschid uşi. Imediat ce am părăsit siguranţa camerei si am deschis uşa un animăluţ simpatic cu o pereche in plus de mâini şi nişte lame ataşate de fiecare mânuţă (mai târziu am aflat de la un prieten ca asta era moda la necromorfii de pe Ishimura. Necromorfii sunt cadavre ambulante, asemănători zombilor, doar ca spre deosebire de verii lor ei sunt aduşi la viaţă de un fel de conştiinţă diabolică). Imediat ce a făcut cunoştinţă cu prietenii mei a decis că îi era cam fomiţă şi mi-a servit amicii ca la el acasă, în sânge.

Pot spune că după această întâmplare am abandonat orice speranţă de a termina Dead Space şi speranţa de a deveni astronaut.

Trebuie să menţionez că review-urile de „calitate” pe care le voi posta nu vor fi chiar ale celor mai noi apariţii ci doar ale celor pe care pot să îmi pun lăbuţa murdară.

Until next time : baftă killing!